Concluzii prin precedente

De-atâtea precedente n-avem loc,
Mințim mai mult ca să uităm de ele,
Însă minciuna e doar gaz pe foc
Și focul urcă repede spre stele.

Nici timp n-avem să definim un gând
Ca singură direcție firească
Chiar dacă focul bâjbâie arzând
O altă cale vieții să găsească.

Trăim un ideal fără cusur,
În care toate au finalitate,
Punând o mărginire pe contur,
Fixând-o ca repere de dreptate.

Vorba de ieri devine un cuțit
Înfipt până-n prăsele chiar în rană
Când adevărul, cumva ciopârțit,
Se vrea a fi condiție umană.

Iar lanțul când se strânge, prin efect
Al deturnării țintelor fixate,
Apare convulsivul circumspect
Ce, mai degrabă, pune bețe-n roate.

Iar timpul e, arzând mocnit, fitil
În prea puțina-i logică măsură,
Care devine, brusc, un foc ostil
Și dă urmării altă anvergură.

Concluzia rămâne un ocol
În care adevăru-i fără formă,
Contrând tendința de-a cădea în gol
Cu motivare amplă, de reformă.

Și toate se întorc, prin precedent,
La cea dintâi, fără motiv, greșeală,
Văzută ca un simplu accident
Ce n-are cum să ceară socoteală.

Suprapunerea de perspectivă

Se suprapun idei, tot vin idei,
Se nasc din întâmplări ce par ciudate,
De parcă vor să fie-ndatorate
Atâtor fapte fără de temei.

Nimic nu se întâmplă nevoit,
Chiar dacă voia nu se dă pe față,
Însă topește chiar și munți de gheață
De nu-i, cum e, cu gând senin primit.

Un gând ce-apare brusc, nălucitor,
Dă sensuri cu destulă relevanță
Ușor deosebite prin nuanță,
Având vederi mereu spre viitor.

În adevăr când toate se încred,
Apare justa vieții provocare
Prin fapte, ce au iz de întâmplare,
Și alte fapte, pe ascuns, preced.

Ceasul măsoară timpul rătăcit
În regretate clipe de-amăgire
Cu-ncuvințări a celor ce-n pornire
Pun mare preț pe drumul măsluit.

Când vine măsluirea și dă sens
Atâtor fapte ce nu-și au motive,
Ideile-s mereu imperative
Prin consistența gândului intens.

Și pare totul un consens nativ
Între ce omul este și ce poate,
Ba chiar apare evident în toate,
Identitar sau chiar speculativ.

Dar toate au și formă de final,
Ca orice orizont cu perspectivă
Ce n-are mărginire prin derivă
Și nu decade în aspect banal.

Ideile oricât se suprapun
Ajung oricum pe cumpăna de ape
Ca nu cumva esența să le scape
Când timpul dă verdictul rău sau bun.

Corolar de tălmăciri

Mai peste tot aud de împărțiri,
Mai peste tot se-adună și se scade,
Toți cei știuți vorbesc de despărțiri,
De-mpreunări ei cred că nu se cade.

Multe idei se definesc prin zvon,
Și el devine marea întrebare
Ce-ncepe totdeauna monoton,
Datoare unui semn de exclamare.

Puțini mai știu ce-nseamnă plus cu plus,
Și înțeleg motivul ce adună
Extremități ce potrivite nu-s
De-ar fi văzute singure-n furtună.

Plăcut e astăzi, parcă prea plăcut
Să se audă vorbe despre ceartă,
Despre cuțite ce se tot ascut
Și despre cei ce vor să se despartă.

Chiar și mai mult, nimic nu-i important
Când vine vorba despre înmulțire,
Despre efectul cel mai relevant
Al regăsirii-n propria menire.

Spre vama morții drumuri multe duc,
Dar par că sunt puține și înguste,
Celor ce totul la gândiri reduc
Mereu crezând în tălmăciri robuste.

Și-n tălmăciri scăderea-i corolar,
Având puteri ce nu îi stau în fire,
Chiar probă că prin trecerea-n zadar
Se poate-ajunge simplu-n înzidire.

Chiar zisele tăcerilor recurg
La un altfel de logică pulhavă,
Dând zilei o nuanță de amurg
Demascând o lume grav bolnavă...

În Rei și Ki

Trăind prin paradigme, viața toată
Pare a fi un șir de întâmplări
Ce n-ar putea să fie împăcată
Cu rezultatul multor căutări.

Dar taina ei e o putere vie
Ce-i face drum îndestulat de mers,
Numită, cam generic, energie
Adusă dintr-un mare Univers.

Goliți de mult prea multa zbuciumare,
De legendarul și modernul stres,
Ajungem la nevoia cea mai mare,
De a găsi o cale de acces.

Avem nevoie, dincolo de fire,
De tot ce ne-ar putea reînnoi,
Sub falduri de mirifică iubire,
Cuprinsă-n sacrul și magnific Ki.

Din orizonturi largi, îndepărtate,
Ne vin idei ce le-am avut și noi,
Prin mâini să dăm dorita sănătate
Celor ce-ajung în crize și nevoi.

Cei ce nu cred că viața-i desuetă
Sau că-ntâmplării mintea-i face rând,
Pot înțelege opera completă
Ce schimbă relevanța unui gând.

Norii, spre Cer, se urcă ori coboară,
Ca semn de motivare și temei
Esenței că, la scară planetară,
Trei porți deschide consecventul Rei.

Iar drumul, înspre viață, dinspre moarte,
Devine argument necontestat
De cei ce știu că nimeni nu împarte
Ce e primit spre alții a fi dat.

Exemplul de pericol

Eu sunt periculos, am spus, tot spun...
Nu sunt cel făcător de temenele
Cu ochii sunt căutător în stele,
Și nu știu cum să mint ca să fiu bun.

N-am stat, și nici nu stau, să tot discut
Idei pornind din mediocritate
Ca să arăt că știu să fac de toate
Oricum aș fi, să par un priceput.

Și nu sunt cel ce tac să pot să-nghit
Momeala ce mereu e aruncată
La cei ce-și țin cureaua mult lăsată
Avându-și fericirea-n gâfâit.

Cum nu am fost și nu sunt indulgent
Cu marile păreri ce n-au conștință,
Vă sunt un ghimpe ori, cu-ngăduință,
Cel ce e bun doar când nu e prezent.

N-am nici o vină, știți că am mai spus,
Că sunt, sub carul vostru, buturugă
Mereu rebel, dar niciodată slugă,
Dar niciodată, nimănui, supus.

De multe ori văd mersul spre-napoi,
Și, dovedind, rostesc multe cuvinte
Contrar ideii mersului-nainte,
Spre mai târziu, ori viața de apoi.

Nu forța, ce mi-o știți, e un atu
În lupta ce o duc de-atâta vreme...
Sunt prin ideea mea de-a nu mă teme
Și hotărârea de a spune "Nu!"

Ca și exemplu sunt periculos,
Ca și cuvânt nu pot să stau pe-o parte
În jocul ce-l jucați cu doar o carte
Când vreți a-ntoarce viețile pe dos

Definire de simbol

Timpul e ciclic, în curând revine,
Că nu-i nimic absurd și-ntâmplător,
Și, într-o seară, ajungând la tine
Mă vei dori ca pas spre viitor.

Decizia e luată... Mai departe
Se vor roti cadranele de ceas
Ca-n viața asta, până înspre moarte
Să nu ne știm datori c-am fi rămas.

Acum alergi pe ultima turnantă
Cu gândul la trecutul unui prag
Rostogolit de-a potrivirii pantă
Până-n momentul dării în vileag.

Vor fi schimbări întru aspect, ori formă,
În mod extrem iar, uneori, ciudat,
Punându-te tiparului ca normă
Când vei simți absurdul întâmplat.

Condiția de-acum e doar de-o clipă,
Nu are nici un fel de piedestal,
Zi după zi se macină-n risipă,
Și măturată de al vieții val.

Roata se-ntoarce, uneori strivește
Când prinde-n mersul ei împotriviri,
Chiar dacă ar părea că se oprește
Îndatorată ultimei priviri.

Azi ai punctat corecta definire
A ceea ce firesc va deveni,
Prin conjuncturi și simpla-ți dăruire,
Din nou, simbol, marcat de-a șaptea zi.

Calcul ipocrit

Acum nici jertfa-n calcule nu-ncape,
A devenit firesc de zi cu zi,
Urcarea către cer, intrarea-n ape
Au clar reper în riscul de-a muri.

Mereu și tot mereu, câte o ușă,
Ajunge cu un lacăt drept zăvor
Ca să ascundă urma de cenușă
Ce n-are loc în nici un viitor.

Prevederea e maxima urgență,
Uitându-se cu totul de destin,
Ce-i definit lipsit de coerență
Sensibil la idei ce îl previn.

Orgoliul convergenței dă năvală
Prinzând în jocu-i mulți neputincioși,
Ce ard, topiți în tainica greșeală
A celor ce se cred mărinimoși.

Unii numesc ideea nedreptate,
Alții o văd firească, prin destin,
Dar, să explice, nimeni nu mai poate,
De ce mor mulți, uitații, clandestin.

Se calculează zilnic, se vorbește
De mari științe pentru-n biet atom,
Dar mult prea rar ideea pomenește,
În trecere, de viața unui om.

Recurenta contrafacere

N-am ce să văd, n-am ce să mai ascult,
Idei stereotip se tot repetă
În veacu-acesta ce-n absurdu-i mult
Mereu trăirea lasă incompletă.

Se spun povești cu iz, contrafăcut,
De adevăr, cu lipsă-n argumente,
Pretins a fi bazat pe un trecut
Și definit prin sensuri recurente.

Intoxicări ce par fără motiv
Cu vorbe mari sunt definite teme,
Accentuând, în sens imperativ,
Concretul rezolvării de probleme.

Trăirea e, cu fală, avatar
Al vorbei ce dă iama în credință,
Mentalizând al timpului hotar
Ca și principiu cert întru voință.

Consensul e la modă prin cuvânt,
Realitatea însă-l contrazice,
Punând în locu-i, cu destul avânt,
Minciuni și parveniți, mereu complice.

Gândul revanșei umblă printre toți,
Și nu-și găsește, nici în vis, odihnă,
Tot căutând să pună bețe-n roți
Celor ce-și vor trăi o viață-n tihnă.

Din ieri se trece-n mâine, însă azi
Pare lipsit de orice importanță
Redus de cei fanatici, retrograzi,
În marea lor, sterilă, ignoranță.

Și-atunci de ce s-ascult, dacă nu văd
Măcar o încercare de schimbare?
Am drumul meu, măcar cât întrevăd
Un orizont senin în depărtare.