A fost nevoie vieții să-ți exist
Să-ți ai dorință să mă simți în tine,
Dovadă că eu timpului rezist,
Tu să îmi fii, așa cum se cuvine.
Nu s-au putut să fie, în trecut,
Destul de multe fapte de izbândă
Ca să nu-ți fiu eu, azi, alt început
Neplătitor de vamă ori dobândă.
Am apărut cu totu-ntâmplător,
Contrazicând a minții fadă lege,
Fiindu-ți eu, la rândul meu dator
Mai mult decât se poate înțelege.
Din mici detalii, fără de motiv,
Așa cum o idee-i definită,
S-a dat trăirii rost imperativ
Ca să te ai, pe tine, regăsită.
M-ai căutat, fără să știi ce faci,
Fără să ai îndemn de căutare,
Nebănuind că-i vremea să te-mpaci
Cu gându c-ai să fii nemuritoare.
Îți sunt însemn, iar tu îmi ești consemn
Al timpului ce nu se mai grăbește
Ci doar declară sobru și solemn
Că-nspre trăiri un drum ne dăruiește.
Nevoia existenței o resimți
Chiar dacă nu-nțelegi de unde vine,
Dar prin concretul ce-l consimți
Prea bine-ți știi nevoia ta de mine.
