Veacul acesta e născut murdar,
Plin de ideea vieții dusă-n fugă
Și mult prea multa trecere-n zadar
A celor ce-și acceptă rost de slugă.
Mai mult ca baltă-mi pare, și nu lac,
În care vin reziduri în puhoaie
Și sus, pe maluri, stau nebuni ce zac
Cu bucurii privind înspre gunoaie.
Ape curate nu se vor curgând,
Nu-și au motiv de-amestec la-ntâmplare,
Știind că n-au nebunii nici un gând
De-a accepta că orizontu-i mare.
Și sunt destui nebuni... Mai sunt și proști
Ce balta și-au făcut-o scăldătoare
Stând și-așteptând, la fel ca niște cloști,
Ordin de zi cu mersul pe picioare.
Schimbarea e clamată zi de zi,
De conținut puțin, dar mult de formă,
Dar tot mai mulți refuză a gândi
Că tânguiala nu e o reformă.
Iar balta se mărește tot mai mult,
Scăldatu-n ea a devenit o modă,
Emblema unui veac dorit ocult
De cei ce cred că viața-i incomodă.
Înalte maluri cad, sau chiar se scurg,
Noroiu-n valuri să se tot sporească,
Amestecând al zilelor amurg
Cu hoituri ce nu vor să putrească.
Și aerul, în jur, e tot mai greu,
Puțini mai sunt ce pot să îl respire,
E doar un fum, un nedorit deșeu
Bun ca reper de rară amintire.
vineri, 20 martie 2020
vineri, 6 martie 2020
Anvergură în măsură
Vechi datorii ies astăzi la iveală,
Ne țin în loc, ne fac să ne oprim
Fără să știm că au o socoteală
Și ne grăbesc acum să le plătim.
Cu multa lor tendință de-așteptare,
Ne-au tot lăsat uitărilor zălog
Dar azi au forță, dintr-odată, mare,
Și vor un clar, și simplu, epilog.
E vremea lor, de mare anvergură,
Dar prin mărimi au altfel definiri,
N-am cum să știu, e-o altfel de măsură,
Ce dă senzații dure în trăiri.
Și pas cu pas, prevestitor, căderea
Aduce-n fața șansa unui drum
Cu obligații de-a avea puterea
De-a face legea lumii praf și scrum.
Trecutul are formele-i trecute
Prin mari schimbări, cu rol mai mult impus
Dar nefiind în sine absolute,
Ni se relevă azi cu sens redus.
Avem ceva, ni-i arătat, de plată,
Dintr-un trecut lipsit de amintiri,
Cu forma ce-o numim de altădată,
În contul necesarei regăsiri.
Timpul dă sens și dă extrema formă
A destrămării marii resemnări
Ce fi-va categorica reformă
Lipsită de-ndoieli și întrebări.
Vechi datorii din timpuri zis apuse
Ne cer printr-un firesc redefinit,
Să ne lăsăm destinele reduse
Și să plătim ce-i dat a fi plătit...
Ne țin în loc, ne fac să ne oprim
Fără să știm că au o socoteală
Și ne grăbesc acum să le plătim.
Cu multa lor tendință de-așteptare,
Ne-au tot lăsat uitărilor zălog
Dar azi au forță, dintr-odată, mare,
Și vor un clar, și simplu, epilog.
E vremea lor, de mare anvergură,
Dar prin mărimi au altfel definiri,
N-am cum să știu, e-o altfel de măsură,
Ce dă senzații dure în trăiri.
Și pas cu pas, prevestitor, căderea
Aduce-n fața șansa unui drum
Cu obligații de-a avea puterea
De-a face legea lumii praf și scrum.
Trecutul are formele-i trecute
Prin mari schimbări, cu rol mai mult impus
Dar nefiind în sine absolute,
Ni se relevă azi cu sens redus.
Avem ceva, ni-i arătat, de plată,
Dintr-un trecut lipsit de amintiri,
Cu forma ce-o numim de altădată,
În contul necesarei regăsiri.
Timpul dă sens și dă extrema formă
A destrămării marii resemnări
Ce fi-va categorica reformă
Lipsită de-ndoieli și întrebări.
Vechi datorii din timpuri zis apuse
Ne cer printr-un firesc redefinit,
Să ne lăsăm destinele reduse
Și să plătim ce-i dat a fi plătit...
joi, 5 martie 2020
Simplul clar instinctual
Trăim sub semn de simplă întâmplare
Cum simplu e mai tot ce e firesc,
Când nu există praguri și hotare
Ce doar despart și doar se-mpotrivesc.
Așa a fost să fie prima clipă
În care-n ochi prea mult nu ne-am privit
Ca nu cumva s-ajungem, prin risipă,
Știuți de mulți, la ce ne e sortit.
Ne-au dus pe altă cale, tot lumească,
Alte-ntâmplări ce nu păreau cu rost,
Că neputând altfel să ne vestească
Ne-au arătat că toate au un cost.
În plată-s date și dobânda-i plată
Pentru greșeala de a fi fricoși
De-a retrăi ceva ce altădată
Ne definea ca tineri și frumoși.
Idei ce sunt de gând contrafăcute,
Puse forțat într-un impus tipar,
Ne-arată azi, prin vrute și nevrute,
Cât e de fals al lumii calendar.
Și-această falsitate, azi constrânsă,
De ale vieții simple mărginiri,
Arată calea dovedit restrânsă
La-mpreunarea-n fapte și trăiri.
De multe ori par toate-a fi-mpotrivă,
Și-n contra altor predispuse vreri,
C-ajungem să ne credem în derivă
Nicicum descătușați de mari poveri.
Abia când toate-s puse alandala
De fapte ce n-au iz rațional,
Uităm, cu bună știință, îndoiala
Găsindu-ne răspuns instinctual.
Răspunsu-i simplu și-ntru tot cu fapta
Ce-aduce adevărul prin urmări,
Ce pune-n stânga tot ce nu e-n dreapta
Și nu mai dă motive de-ntrebări.
Cum simplu e mai tot ce e firesc,
Când nu există praguri și hotare
Ce doar despart și doar se-mpotrivesc.
Așa a fost să fie prima clipă
În care-n ochi prea mult nu ne-am privit
Ca nu cumva s-ajungem, prin risipă,
Știuți de mulți, la ce ne e sortit.
Ne-au dus pe altă cale, tot lumească,
Alte-ntâmplări ce nu păreau cu rost,
Că neputând altfel să ne vestească
Ne-au arătat că toate au un cost.
În plată-s date și dobânda-i plată
Pentru greșeala de a fi fricoși
De-a retrăi ceva ce altădată
Ne definea ca tineri și frumoși.
Idei ce sunt de gând contrafăcute,
Puse forțat într-un impus tipar,
Ne-arată azi, prin vrute și nevrute,
Cât e de fals al lumii calendar.
Și-această falsitate, azi constrânsă,
De ale vieții simple mărginiri,
Arată calea dovedit restrânsă
La-mpreunarea-n fapte și trăiri.
De multe ori par toate-a fi-mpotrivă,
Și-n contra altor predispuse vreri,
C-ajungem să ne credem în derivă
Nicicum descătușați de mari poveri.
Abia când toate-s puse alandala
De fapte ce n-au iz rațional,
Uităm, cu bună știință, îndoiala
Găsindu-ne răspuns instinctual.
Răspunsu-i simplu și-ntru tot cu fapta
Ce-aduce adevărul prin urmări,
Ce pune-n stânga tot ce nu e-n dreapta
Și nu mai dă motive de-ntrebări.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)